joi, 26 noiembrie 2009

Târgul de Craciun

Având în spate un tablou de vis, oferit de cele doua bijuterii arhitectonice în stil renaissance – Primaria (Rathaus) si Turnul Perlah – Târgul de Craciun din Augsburg este unul din cele mai frumoase din Germania.
Oraselul de iarna si-a deschis portile, asa cum o face de peste 500 de ani, la data de 24.11 si le va închide în ziua de Ajun de Craciun, la orele 12. Însa deschiderea oficiala va fi anul acesta pe data de 27.11, vineri la orele 18, când Primarul va rosti traditionala urare de bine adresata locuitorilor si vizitatorilor orasului. Apoi, se va dezvalui fatada primariei care ca în fiecare an, va fi decorata drep urias Calendar de Advent. În cele 24 geamuri superioare, cele 24 fetite îmbracate în chip de îngerasi, vor executa traditionalul dans si în piata-ntreaga va rasuna Ave Maria. Acest minispectacol se va repeta în fiecare vineri si duminica la orele 18. Sentimentul care se naste în acele momente este sublim si caut ca macar o data pe an sa fiu de fata!
Piramida cu îngeri (de 8 m. înaltime) din imediata apropiere a uriasului Pom de Craciun, face parte deasemenea din acest tablou traditional. Apoi de jur-împrejur, peste 130 de tarabe, încânta cumparatorii prin talent artizanal sau delicii culinare. Creativitatea mestesugarilor uimeste de la an la an si nu se poate sa nu gasesti macar un mic nou obiect de decor pentru Pomul de acasa!
Indiferent de ora, aglomeratia este de nedescris, mai ales la standurile ce vând vin fiert. Si aici "concurenta nu doarme" astfel încât doar cei inventivi si curajosi, care fac cele mai aromate si sanatoase ( siul ) combinatii au vânzare buna. Denumirile de punch-uri incita curiozitatea si îmbie la degustare. Punch Advent, Ciocolata, Ananas, Christmas, cu lichior de oua, cu cafea, cu cognac, vin fiert, Punch pentru Copii, cu lamaie, cu portocale, cu alcool, fara alcool... ametesti doar citind!
Mirosul de cârnaciori prajiti, varza calita, cartofi prajiti sau peste afumat te provoaca la fiecare colt si cu greu poti rezista tentatiilor.
Castane fierbinti sau fructe confiate îti fac cu ochiul la fiecare pas.
Si peste tot rasuna melodii specifice de iarna. Atmosfera trebuie traita!
Tabloul feeric poate fi admirat si de la înaltimea de 70 m. din Turnul Perlach, care redeschide accesul spre platforma superioara în extra-sezon doar pentru Târgul de Craciun.
Întreg orasul este decorat iar vitrinele din centru sunt numerotate si gazduiesc scenete dintr-o poveste de iarna, anul acesta "Spargatorul de nuci", protagoniste fiind doar papusi mecanice, care se misca si vorbesc. Initiativa Teatrului de Papusi se desfasoara anual sub deviza "Strada de poveste"si a vrajit mici si mari. Alerg si eu de la o sceneta la alta, bucurâdu-ma sa redeven pentru scurt timp copil!

5 comentarii:

  1. Eu o sa-mi amintesc toata viata probabil despre frumoasa zi petrecuta cu voi in Plärrer, acum...câti ani? Imi inchipui ca Targul de Craciun e si mai frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. he-hei! pentru un carnat prajit si o cana cu vin fiert mai ca as bate si eu drumul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sorin:
    ma bucur ca a fost asa frumos acum...doi ani?!
    De Craciun e DA mult mai frumos...de! daca nu mai vii! :-(

    Paul:
    promisiunea asta o aud de ani de zile! :-((

    RăspundețiȘtergere
  4. Am privit minute-n sir la poza pe care ai postat-o cu Piata Primariei; am inchis ochii si am incercat sa-mi imaginez cum e in realitate. Cu aproape un an in urma colindam targurile de Craciun din Elvetia. O minunatie! Din pacate nu-mi pot imagina asa ceva si la noi, in Bucuresti:( Dar vom astepta sa vedem ce ne-a pregatit noul primar. Pana acum a fost ocupat cu campania electorala :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Alina draga, bine ai reusit sa intri pe blogul meu!
    Mare pacat ca nu se organizeaza Adventul asa cum ar trebui! este exact vremea când psihicul omului trebuie ajutat, când nimic din natura nu ne mai face bucurie! Eu am asa o stare de spirit puternica, ca as putea...taia lemne în rând cu Helmut!:-) ha-ha, râd doar, nici macar el nu este nevoie sa o faca manual, are electric totul...dar nu stiu ce comparatie sa gasesc pentru forta care zace în mine! si spun asta dupa 2 ore intense de fitness! Lasând gluna la o parte, Alina draga, îti spun sincer ca frumusetea Târgului de Iarna, a orasului în general ma face sa iubesc acest sezon poate un pic mai mult decât iubesc anotimpul de primavara sau vara! Te pup

    RăspundețiȘtergere